Istoricul liceului
1. Începuturi
Începuturile acestui liceu nu sunt foarte îndepărtate, dar înfiinţarea lui este urmarea firească a unor puternice tradiţii legate de învăţământul din Ţara Făgăraşului. Instrucţia ţărănimii, clasa cea mai numeroasă a societăţii, cu diversele probleme specifice muncii ei, începuse să fie obiect de atenţie încă din secolul al XVIII-lea. Se întreprind de atunci unele acţiuni de pregătire a ţărănimii pentru practicarea unei agriculturi ştiinţifice şi diversificate. În această direcţie, Gheorghe Şincai publicase lucrarea „Povăţuirea pentru economia de câmp”, care cuprinde indicaţii referitoare la aspecte de bază ale muncilor agricole. Astfel de acţiuni s-au desfăşurat şi în secolul al XIX-lea, culminând în perioada interbelică cu înfiinţarea Şcolilor Superioare Ţărăneşti ale Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol”. Un referat din 1939 al directorului Şcolii Superioare Ţărăneşti de la Făgăraş, Caius Urdea, evidenţiază rolul unei astfel de şcoli în Ţara Făgăraşului care urmărea formarea unui tip de ţăran cu orizont de viaţă mai larg, convins de necesitatea muncii pe care o depune. În acest context, s-a simţit nevoia formării unor agricultori şi a unor tractorişti instruiţi. Pentru ca acest deziderat să se realizeze, se înfiinţează în toată ţara „şcoli profesionale de mecanizatori agricoli” susţinute de Ministerul Agriculturii. La începutul anilor 60 , după modelul Şcolii profesionale de tractorişti care funcţiona la Rupea, se înfiinţează o astfel de şcoală la Şercaia, reactivând în fapt o tradiţie din perioada interbelică. Începând cu decembrie 1962 , prin grija Consiliului Superior al Agriculturii, Şcoala profesională de tractorişti se mută de la Şercaia, unde nu exista un spaţiu corespunzător, la Făgăraş şi devine Şcoala Profesională de Mecanici Agricoli. Aici, o fostă remiză a S.M.T.-ului Făgăraş în care se adăposteau maşini agricole este transformată în şcoală, cu săli de clasă, dormitoare pentru internat şi club în care au funcţionat primele 4 clase de mecanici agricoli, cu 120 de elevi. Candidaţii erau recrutaţi din întreaga ţară, printr-o intensă activitate de promovare a şcolii în S.M.A.-uri, S.M.T.-uri, Direcţiile Agricole sau şcolile gimnaziale din judeţele: Teleorman, Sibiu, Neamţ, Suceava, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea. Activitatea era coordonată de Ministerul Agriculturii, Direcţia de învăţământ. Deşi Ministerul Agriculturii intenţiona să susţină construirea unei şcoli similare la Mediaş se obţine finalizarea unei noi clădiri a Şcolii profesionale de mecanici agricoli din Făgăraş. În anul şcolar 1965-1966, după modelul Şcolii Generale nr.3, încep săpăturile pentru fundaţia acestei noi clădiri. Fundaţia este săpată şi turnată cu ajutorul elevilor şcolii. Construcţia este terminată într-un an de zile, şi în anul şcolar 1966-1967 şcoala deja funcţiona în noua clădire cu zece săli de clasă, cancelarie, biroul directorului, secretariat. În clădirea veche rămâne internatul cu dormitoare pentru băieţi, cu un club în care exista o sală de festivităţi şi o sală de cinema. Fetele care frecventau această şcoală erau cazate la internatul Liceului Radu Negru. În anul şcolar 1966-1967 erau deja 12 clase cu aproximativ 500 de elevi. Clasele erau în general numeroase, cu câte 35-37 elevi. Pentru a populariza Şcoala profesională de mecanici agricoli din Făgăraş profesorii şi maiştrii se deplasau în condiţii extrem de dificile ( cu trenul, cu un IMS vechi ) în acele zone, şi stăteau chiar şi două sau trei săptămâni pentru a se întâlni cu părinţii viitorilor elevi, fiind cazaţi în casele ţărăneşti ale localnicilor. Elevii din alte localităţi locuiau la internat, unde condiţiile erau foarte bune pentru acele vremuri. Paralel cu Şcoala profesională cu durata de 3 ani existau şi cursuri de scurtă durată de la 2 la 10 luni. Astfel, erau cursuri de scurtă durată pentru sudori, electricieni, mecanici agricoli şi tractorişti. Şcoala profesională de 3 ani pregătea mecanici agricoli, mecanizatori-tractorişti, mecanici auto. Numărul claselor se măreşte ajungând la 13 clase şi peste 500 de elevi la care se adaugă cursurile de scurtă durată, 2-3 clase pentru adulţi veniţi de asemenea din diferite zone ale ţării: Moldova, Oltenia, Transilvania. Cursurile de scurtă durată se ţineau iarna, în lunile ianuarie- februarie, când nu se efectuau lucrări agricole, iar cursanţii locuiau în internat.
2. Perioada liceului agroindustrial
În anul şcolar 1974-1975, generalizarea învăţământului obligatoriu de 10 clase permite Şcolii profesionale să înfiinţeze pe lângă clasele profesionale două clase de liceu, prin organizarea unui examen de admitere la obiectele: limba şi literatura română şi matematică. Şcoala profesională este transformată în Liceul de Mecanică Agricolă . Alături de clasele de liceu funcţionau clase profesionale şi cursuri de scurtă durată care se desfăşurau în trei serii, de 12 sau 18 luni, de obicei iarna - decembrie, ianuarie, februarie, uneori şi martie. Începând cu 01 septembrie 1975, denumirea şcolii devine Liceul Agroindustrial Făgăraş . În anul şcolar următor, 1976-1977, pe lângă clasele profesionale şi cele de scurtă durată funcţionau deja 8 clase de liceu, iar numărul elevilor depăşea 500. Dacă numărul claselor de liceu creşte, numărul claselor profesionale scade, rămânând cel mult trei clase. Acest numar era stabilit de Secţia de învăţământ cum era numit pe atunci Inspectoratul Şcolar şi erau confirmate de Ministerul Agriculturii care era încă implicat în administrarea liceului. Dacă în 1979 absolvea prima promoţie de liceeni – două clase paralele – în anii care au urmat clasele de liceu au fost tot mai numeroase - cinci şi şase clase paralele. Cu fiecare generaţie această şcoală şi-a descris ascensional devenirea până la a-şi defini statutul ca una dintre instituţiile de învăţământ de nivel liceal importante în oraşul de la poalele munţilor Făgăraş. În anul şcolar 1977-1978 funcţionau deja 14 clase, precum şi cursuri de scurtă durată pentru tractorişti (în două serii). Anul şcolar 1979-1980 reprezintă o nouă etapă în activitatea Liceului Agroindustrial. Se înfiinţează acum două clase de liceu seral-treapta a II-a. Pentru elevii acestei forme de învăţământ cursurile erau comasate, începând la 1/15 octombrie până în martie. Se ţineau cursuri după-amiaza - inclusiv sâmbăta şi duminica - fără vacanţe între timestre. Numărul foarte mare al cursanţilor dovedeşte impactul semnificativ pe care l-au avut în epocă aceste forme complementare de desavârşire a instrucţiei şi calificării pe piaţa educaţională a Făgăraşului. De la înfiinţarea ei şcoala s-a preocupat de asigurarea unei baze materiale corespunzătoare acestui segment al instruirii elevilor. Din păcate până în 1989 atelierele erau slab dotate, doar Ministerul Agriculturii se îngrijindu-se sporadic de această latură a învăţământului agricol. Aşa cum s-a mai spus, directorii întâmpinau mari greutăţi în asigurarea bazei materiale, iar posibilităţile de autofinanţare erau inexistente.
3. Perioada modernă
Anul 1990, aduce schimbări majore în viaţa economică şi socială a Ţării Făgăraşului. Căderea comunismului a însemnat sfârşitul monoindustrializării zonei, bazată pe produse şi utilaje chimice , şi a desfiinţării cooperativelor agricole de producţie precum şi a marilor ferme de stat. Este începutul reorientării economice către mica industrie prelucrătoare de materii prime, servicii, ferme agricole individuale sau de mici dimensiuni , specializate pe anumite produse agricole (cartofi, alte legume, pomicultură, fructe de pădure, creşterea ovinelor sau bovinelor). Astfel , şi oferta şcolii se adaptează din mers , şi mai ales rapid, devansând concurenţii educaţionali şi trezind interesul comunităţii. Apar noi forme de învăţământ: liceu cu frecvenţă redusă, şcoală complementară de ucenici (cu durata studiilor de doi ani), şcoală de maiştri apoi şcoală postliceală, iar şcoala profesională devine şcoală de arte şi meserii, continuată prin anul de completare şi liceu rută progresivă. Specializările, calificările obţinute sunt diverse, orientate pentru piaţa forţei de muncă din zonă: - şcoala de ucenici: dulgher, protecţionist silvic, peisagist floricultor. - şcoala profesională: electrician auto, mecanic auto, tâmplar, horticultor, lucrător în agroturism, patiser-brutar, operator în industria cărnii şi laptelui, comerciant vânzător. - liceu: topograf, veterinar, contabil – planificator – statistician, tehnician în activităţi economice sau comerţ, tehnician în industria alimentară sau calitatea produselor alimentare, tehnician agromontan, agricol sau în agroturism, tehnician ecolog, tehnician în turism, tehnician mecanic sau transporturi. Învăţământul prin şcoala de maiştri a debutat la începutul anilor 1990, prin calificări ca maistru mecanic sau electromecanic auto. A urmat formarea prin şcoală postliceală finanţată fie de la bugetul de stat, fie autofinanţată în specializări ca: tehnician în activităţi de agroturism montan, tehnician contabil, asistent de gestiune, tehnician în controlul calităţii produselor agricole şi alimentare, tehnician cadastru funciar-topograf, tehnician silvic. Şcoala de şoferi , ce funcţionează complementar formării iniţiale sau distinct în formarea continuă , a reprezentat o atracţie în plus pentru admiterea în liceu şi şcoala profesională (elevii de la anumite specializări din domeniul mecanic şi agricol beneficiau prin programa de învăţământ de cursuri gratuite şi posibilitatea obţinerii carnetelor de conducere cat.B, C, C+E, TR) şi totodată o formă de întregire a veniturilor şcolii din taxele percepute pentru persoane externe, „Dr. Ioan Şenchea” devenind una dintre cele două şcoli ale judeţului Braşov abilitată să ofere carnete de conducere elevilor. Noua ofertă educaţională, ca şi dublarea numărului elevilor trebuia însoţită de dezvoltarea bazei didactice, incluzând noi spaţii de instruire teoretocă şi practică , precum şi de găsirea soluţiilor pentru asigurarea resursei umane conform noilor calificări. Problema organizării de noi spaţii de învăţământ a fost rezolvată gradual, dependent de găsirea surselor de finanţare. S-a renunţat , începând cu anul 1996-1997, la cantina şi internatul şcolii ca urmare a reducerii drastice a numrului elevilor care solicitau aceste servicii. transformat astfel încât să fie util.S-au câştigat 11 săli de clasă, unele transformate în cabinete (etnografie, legislaţie rutieră, limbi moderne) şi în plus, un spaţiu în care a fost mutată biblioteca şcolară. În clădirea cantinei (corpul C) s-a amenajat sala de sport, iar în 2004 s-au făcut lucrările necesare pentru transformarea în atelier de patiserie şi laborator de industrie alimentară. În 2011 au început lucrările de reabilitare ale corpului A (grupuri sanitare noi, centrală termică, învelitoare înlocuită). În anul următor s-au desfăşurat lucrările la interioare, realizându-se o nouă compartimentare care pune la dispoziţie pe lângă 9 săli de clasă şi laborator de biologie, spaţii utile şi utilate corespunzător (calculatoare, imprimantă, copiatoare, reţea internet) pentru cabinet de psihologie, bibliotecă, centru de documentare, sală de lectură, cabină radio, sală de conferinţe de 100 de locuri, cabinete pentru comisiile metodice. Şi corpul nou al şcolii (Corp B) s-a modernizat. Beneficiind de o finanţare substanţială a Ministerului Educaţiei, în anul 2006 au început lucrările de mansardare câştigând astfel 6 noi spaţii de învăţământ. Totodată s-a reabilitat restul clădirii, s-a instalat un sistem de încălzire centralizat, s-au anvelopat pereţii exteriori, iar prin reamenajări, s-au compactat încăperile destinate conducerii administrative şi personalului didactic într-un bloc unitar şi funcţional. Concomitent sau ulterior reabilitării infrastructurii şi utilităţilor din corpul B, s-a realizat şi modernizarea bazei didactice: mobilier nou (2007) în toate spaţiile, un nou laborator de informatică, cu 24 de calculatoare, destinat predării asistate de calculator – AEL (2008), amenajarea cabinetului de turism (2008), dotat cu 6 puncte de lucru pentru operatori de turism, calculatoare, imprimante, inclusiv imprimantă A3-color, tabla inteligentă, videoproiector. De asemenea au fost achiziţionate materiale didactice, instrumente şi echipamente de laborator pentru chimie, fizică, biologie, softuri educaţionale şi lucrări de specialitate şi beletristică pentru biblioteca şcolii. Pentru instruirea practică, conducerea şcolii a stabilit în această perioadă două direcţii de acţiune. Una se referă la asigurarea unor noi spaţii destinate noilor specializări, cealaltă în dotare. Dacă în 1990, şcoala dispunea doar de un singur atelier de lăcătuşărie şi o gospodărie anexă, axată pe creşterea porcilor şi destinată exclusiv asigurării resurselor suplimentare de hrană elevilor interni, în 2012 există: - atelier de electromecanică auto, amenajat şi dotat în anii ’90, prin forţe proprii; - atelier de tip service-auto, reconstruit şi amenajat în 2005 printr-un proiect PHARE, dotat din aceeaşi sursă cu echipamente şi truse specifice; - atelier de horticultură, construit şi amenajat prin forte proprii, la începutul anilor 2000. - atelier de panificaţie-patiserie, în corpul C, amenajat în 2004, dotat din fonduri proprii cu utilaje şi cuptoare specifice şi mobilier construit în şcoală.; - laborator de industrie alimentară, în corpul C, amenajat tot în 2004, cu echipamente şi materiale specializate. La toate acestea se adaugă modernizarea fermei agricole începută de inginerii de specialitate ai şcolii şi continuată într-un ritm alert, din 2004 de d-na inginer Sandu Cornelia, doctor în horticultură, devenită şef de fermă. Astfel: - în 1990, maiştrii instructori şi elevii, în orele de practică, au construit prima seră a şcolii care câţiva ani mai târziu şi-a dublat suprafaţa la sol, şi-a mărit pe verticală capacitatea de producţie, realizându-se şi încălzirea printr-o centrală proprie. - în 1995 s-a realizat plantaţia de pomi fructiferi (măr şi prun) pe o suprafaţă de 0,5ha. - în 2005, în clădirea în care funcţiona depozitul de legume pentru cantina şcolii, părăsită după desfiinţarea internatului, s-a amenajat o unitate model pentru producerea ciupercilor , din fonduri proprii, modernizată succesiv în anii urmatori. - în 2009, a început construcţia unei noi sere, din fonduri guvernamentale, locale şi proprii, dată în folosinţă în 2010, echipată şi dotată la cel mai înalt nivel (echipament de irigare, de climatizare, aerisire, încălzire), model pentru comunitatea făgărăşeană. - în 2010, a fost demarat un proiect ambiţios de creare pe un teren de aprox. 1ha, a unei pepiniere de arbori şi arbuşti ornamentali. Una dintre constantele activităţii fermei agricole este cea de producere a materialului floricol necesar spaţiilor verzi şi parcurilor şcolii, realizându-se astfel o ambianţă externă de excepţie. Baza sportivă a şcolii are deasemenea o dezvoltare rapidă şi modernizare exponenţială. În anul 2003 s-a obţinut finanţarea pentru construcţia unei săli moderne, din fonduri guvernamentale. Dată în folosinţă în 2004, a fost echipată cu o finanţare substanţială a Consiliului Judeţean Braşov, devenind cel mai modern spaţiu şcolar pentru sport din judeţ.În 2006, bazei sportive în aer liber i s-a adăugat un teren de fotbal gazonat şi unul de volei. În acelaşi timp cu acţiunile de modernizare a infrastructurii şi modernizare a bazei didactice, conducerea şcolii a insistat pentru asigurarea personalului didactic în concordanţă cu noile specializări – calificări şi perfecţionarea lor continuă, demers reuşit şi dovedit prin existenţa profesorilor specialişti pentru toate domeniile de formare. O constantă a acestei perioade este echipa managerială. Traian Duţă –director, Aurel Paler-director adjunct care, completându-se reciproc a asigurat cadrul organizatoric propice afirmării cadrelor didactice şi elevilor, a stabilit legături solide cu autorităţile locale, judeţene şi chiar naţionale şi printr-un marketing creativ şi inovator în domeniu a impus şcoala în comunitate şi a făcut-o cunoscută chiar la nivel internaţional. Cealaltă constantă este legată de noua denumire adoptată. În 1990, instituţia devine „Grupul Şcolar Agricol Făgăraş”. La iniţiativa profesorului Ioan Eşan, şcolii i se atribuie numele marii personalităţi făgărăşene a sfârşitului secolului XIX, începutul secolului XX – Ioan Şenchea, a devenit patron spiritual al instituţiei. Astfel, noua denumire – Grup Şcolar Agricol”AV.DR.Ioan Şenchea” Făgăraş – devine „marcă înregistrată” recunoscută, transferată asupra calităţii absolvenţilor şi practicii de relaţionare cu autorităţi, instituţii, organizaţii.
Începuturile acestui liceu nu sunt foarte îndepărtate, dar înfiinţarea lui este urmarea firească a unor puternice tradiţii legate de învăţământul din Ţara Făgăraşului. Instrucţia ţărănimii, clasa cea mai numeroasă a societăţii, cu diversele probleme specifice muncii ei, începuse să fie obiect de atenţie încă din secolul al XVIII-lea. Se întreprind de atunci unele acţiuni de pregătire a ţărănimii pentru practicarea unei agriculturi ştiinţifice şi diversificate. În această direcţie, Gheorghe Şincai publicase lucrarea „Povăţuirea pentru economia de câmp”, care cuprinde indicaţii referitoare la aspecte de bază ale muncilor agricole. Astfel de acţiuni s-au desfăşurat şi în secolul al XIX-lea, culminând în perioada interbelică cu înfiinţarea Şcolilor Superioare Ţărăneşti ale Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol”. Un referat din 1939 al directorului Şcolii Superioare Ţărăneşti de la Făgăraş, Caius Urdea, evidenţiază rolul unei astfel de şcoli în Ţara Făgăraşului care urmărea formarea unui tip de ţăran cu orizont de viaţă mai larg, convins de necesitatea muncii pe care o depune. În acest context, s-a simţit nevoia formării unor agricultori şi a unor tractorişti instruiţi. Pentru ca acest deziderat să se realizeze, se înfiinţează în toată ţara „şcoli profesionale de mecanizatori agricoli” susţinute de Ministerul Agriculturii. La începutul anilor 60 , după modelul Şcolii profesionale de tractorişti care funcţiona la Rupea, se înfiinţează o astfel de şcoală la Şercaia, reactivând în fapt o tradiţie din perioada interbelică. Începând cu decembrie 1962 , prin grija Consiliului Superior al Agriculturii, Şcoala profesională de tractorişti se mută de la Şercaia, unde nu exista un spaţiu corespunzător, la Făgăraş şi devine Şcoala Profesională de Mecanici Agricoli. Aici, o fostă remiză a S.M.T.-ului Făgăraş în care se adăposteau maşini agricole este transformată în şcoală, cu săli de clasă, dormitoare pentru internat şi club în care au funcţionat primele 4 clase de mecanici agricoli, cu 120 de elevi. Candidaţii erau recrutaţi din întreaga ţară, printr-o intensă activitate de promovare a şcolii în S.M.A.-uri, S.M.T.-uri, Direcţiile Agricole sau şcolile gimnaziale din judeţele: Teleorman, Sibiu, Neamţ, Suceava, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea. Activitatea era coordonată de Ministerul Agriculturii, Direcţia de învăţământ. Deşi Ministerul Agriculturii intenţiona să susţină construirea unei şcoli similare la Mediaş se obţine finalizarea unei noi clădiri a Şcolii profesionale de mecanici agricoli din Făgăraş. În anul şcolar 1965-1966, după modelul Şcolii Generale nr.3, încep săpăturile pentru fundaţia acestei noi clădiri. Fundaţia este săpată şi turnată cu ajutorul elevilor şcolii. Construcţia este terminată într-un an de zile, şi în anul şcolar 1966-1967 şcoala deja funcţiona în noua clădire cu zece săli de clasă, cancelarie, biroul directorului, secretariat. În clădirea veche rămâne internatul cu dormitoare pentru băieţi, cu un club în care exista o sală de festivităţi şi o sală de cinema. Fetele care frecventau această şcoală erau cazate la internatul Liceului Radu Negru. În anul şcolar 1966-1967 erau deja 12 clase cu aproximativ 500 de elevi. Clasele erau în general numeroase, cu câte 35-37 elevi. Pentru a populariza Şcoala profesională de mecanici agricoli din Făgăraş profesorii şi maiştrii se deplasau în condiţii extrem de dificile ( cu trenul, cu un IMS vechi ) în acele zone, şi stăteau chiar şi două sau trei săptămâni pentru a se întâlni cu părinţii viitorilor elevi, fiind cazaţi în casele ţărăneşti ale localnicilor. Elevii din alte localităţi locuiau la internat, unde condiţiile erau foarte bune pentru acele vremuri. Paralel cu Şcoala profesională cu durata de 3 ani existau şi cursuri de scurtă durată de la 2 la 10 luni. Astfel, erau cursuri de scurtă durată pentru sudori, electricieni, mecanici agricoli şi tractorişti. Şcoala profesională de 3 ani pregătea mecanici agricoli, mecanizatori-tractorişti, mecanici auto. Numărul claselor se măreşte ajungând la 13 clase şi peste 500 de elevi la care se adaugă cursurile de scurtă durată, 2-3 clase pentru adulţi veniţi de asemenea din diferite zone ale ţării: Moldova, Oltenia, Transilvania. Cursurile de scurtă durată se ţineau iarna, în lunile ianuarie- februarie, când nu se efectuau lucrări agricole, iar cursanţii locuiau în internat.
2. Perioada liceului agroindustrial
În anul şcolar 1974-1975, generalizarea învăţământului obligatoriu de 10 clase permite Şcolii profesionale să înfiinţeze pe lângă clasele profesionale două clase de liceu, prin organizarea unui examen de admitere la obiectele: limba şi literatura română şi matematică. Şcoala profesională este transformată în Liceul de Mecanică Agricolă . Alături de clasele de liceu funcţionau clase profesionale şi cursuri de scurtă durată care se desfăşurau în trei serii, de 12 sau 18 luni, de obicei iarna - decembrie, ianuarie, februarie, uneori şi martie. Începând cu 01 septembrie 1975, denumirea şcolii devine Liceul Agroindustrial Făgăraş . În anul şcolar următor, 1976-1977, pe lângă clasele profesionale şi cele de scurtă durată funcţionau deja 8 clase de liceu, iar numărul elevilor depăşea 500. Dacă numărul claselor de liceu creşte, numărul claselor profesionale scade, rămânând cel mult trei clase. Acest numar era stabilit de Secţia de învăţământ cum era numit pe atunci Inspectoratul Şcolar şi erau confirmate de Ministerul Agriculturii care era încă implicat în administrarea liceului. Dacă în 1979 absolvea prima promoţie de liceeni – două clase paralele – în anii care au urmat clasele de liceu au fost tot mai numeroase - cinci şi şase clase paralele. Cu fiecare generaţie această şcoală şi-a descris ascensional devenirea până la a-şi defini statutul ca una dintre instituţiile de învăţământ de nivel liceal importante în oraşul de la poalele munţilor Făgăraş. În anul şcolar 1977-1978 funcţionau deja 14 clase, precum şi cursuri de scurtă durată pentru tractorişti (în două serii). Anul şcolar 1979-1980 reprezintă o nouă etapă în activitatea Liceului Agroindustrial. Se înfiinţează acum două clase de liceu seral-treapta a II-a. Pentru elevii acestei forme de învăţământ cursurile erau comasate, începând la 1/15 octombrie până în martie. Se ţineau cursuri după-amiaza - inclusiv sâmbăta şi duminica - fără vacanţe între timestre. Numărul foarte mare al cursanţilor dovedeşte impactul semnificativ pe care l-au avut în epocă aceste forme complementare de desavârşire a instrucţiei şi calificării pe piaţa educaţională a Făgăraşului. De la înfiinţarea ei şcoala s-a preocupat de asigurarea unei baze materiale corespunzătoare acestui segment al instruirii elevilor. Din păcate până în 1989 atelierele erau slab dotate, doar Ministerul Agriculturii se îngrijindu-se sporadic de această latură a învăţământului agricol. Aşa cum s-a mai spus, directorii întâmpinau mari greutăţi în asigurarea bazei materiale, iar posibilităţile de autofinanţare erau inexistente.
3. Perioada modernă
Anul 1990, aduce schimbări majore în viaţa economică şi socială a Ţării Făgăraşului. Căderea comunismului a însemnat sfârşitul monoindustrializării zonei, bazată pe produse şi utilaje chimice , şi a desfiinţării cooperativelor agricole de producţie precum şi a marilor ferme de stat. Este începutul reorientării economice către mica industrie prelucrătoare de materii prime, servicii, ferme agricole individuale sau de mici dimensiuni , specializate pe anumite produse agricole (cartofi, alte legume, pomicultură, fructe de pădure, creşterea ovinelor sau bovinelor). Astfel , şi oferta şcolii se adaptează din mers , şi mai ales rapid, devansând concurenţii educaţionali şi trezind interesul comunităţii. Apar noi forme de învăţământ: liceu cu frecvenţă redusă, şcoală complementară de ucenici (cu durata studiilor de doi ani), şcoală de maiştri apoi şcoală postliceală, iar şcoala profesională devine şcoală de arte şi meserii, continuată prin anul de completare şi liceu rută progresivă. Specializările, calificările obţinute sunt diverse, orientate pentru piaţa forţei de muncă din zonă: - şcoala de ucenici: dulgher, protecţionist silvic, peisagist floricultor. - şcoala profesională: electrician auto, mecanic auto, tâmplar, horticultor, lucrător în agroturism, patiser-brutar, operator în industria cărnii şi laptelui, comerciant vânzător. - liceu: topograf, veterinar, contabil – planificator – statistician, tehnician în activităţi economice sau comerţ, tehnician în industria alimentară sau calitatea produselor alimentare, tehnician agromontan, agricol sau în agroturism, tehnician ecolog, tehnician în turism, tehnician mecanic sau transporturi. Învăţământul prin şcoala de maiştri a debutat la începutul anilor 1990, prin calificări ca maistru mecanic sau electromecanic auto. A urmat formarea prin şcoală postliceală finanţată fie de la bugetul de stat, fie autofinanţată în specializări ca: tehnician în activităţi de agroturism montan, tehnician contabil, asistent de gestiune, tehnician în controlul calităţii produselor agricole şi alimentare, tehnician cadastru funciar-topograf, tehnician silvic. Şcoala de şoferi , ce funcţionează complementar formării iniţiale sau distinct în formarea continuă , a reprezentat o atracţie în plus pentru admiterea în liceu şi şcoala profesională (elevii de la anumite specializări din domeniul mecanic şi agricol beneficiau prin programa de învăţământ de cursuri gratuite şi posibilitatea obţinerii carnetelor de conducere cat.B, C, C+E, TR) şi totodată o formă de întregire a veniturilor şcolii din taxele percepute pentru persoane externe, „Dr. Ioan Şenchea” devenind una dintre cele două şcoli ale judeţului Braşov abilitată să ofere carnete de conducere elevilor. Noua ofertă educaţională, ca şi dublarea numărului elevilor trebuia însoţită de dezvoltarea bazei didactice, incluzând noi spaţii de instruire teoretocă şi practică , precum şi de găsirea soluţiilor pentru asigurarea resursei umane conform noilor calificări. Problema organizării de noi spaţii de învăţământ a fost rezolvată gradual, dependent de găsirea surselor de finanţare. S-a renunţat , începând cu anul 1996-1997, la cantina şi internatul şcolii ca urmare a reducerii drastice a numrului elevilor care solicitau aceste servicii. transformat astfel încât să fie util.S-au câştigat 11 săli de clasă, unele transformate în cabinete (etnografie, legislaţie rutieră, limbi moderne) şi în plus, un spaţiu în care a fost mutată biblioteca şcolară. În clădirea cantinei (corpul C) s-a amenajat sala de sport, iar în 2004 s-au făcut lucrările necesare pentru transformarea în atelier de patiserie şi laborator de industrie alimentară. În 2011 au început lucrările de reabilitare ale corpului A (grupuri sanitare noi, centrală termică, învelitoare înlocuită). În anul următor s-au desfăşurat lucrările la interioare, realizându-se o nouă compartimentare care pune la dispoziţie pe lângă 9 săli de clasă şi laborator de biologie, spaţii utile şi utilate corespunzător (calculatoare, imprimantă, copiatoare, reţea internet) pentru cabinet de psihologie, bibliotecă, centru de documentare, sală de lectură, cabină radio, sală de conferinţe de 100 de locuri, cabinete pentru comisiile metodice. Şi corpul nou al şcolii (Corp B) s-a modernizat. Beneficiind de o finanţare substanţială a Ministerului Educaţiei, în anul 2006 au început lucrările de mansardare câştigând astfel 6 noi spaţii de învăţământ. Totodată s-a reabilitat restul clădirii, s-a instalat un sistem de încălzire centralizat, s-au anvelopat pereţii exteriori, iar prin reamenajări, s-au compactat încăperile destinate conducerii administrative şi personalului didactic într-un bloc unitar şi funcţional. Concomitent sau ulterior reabilitării infrastructurii şi utilităţilor din corpul B, s-a realizat şi modernizarea bazei didactice: mobilier nou (2007) în toate spaţiile, un nou laborator de informatică, cu 24 de calculatoare, destinat predării asistate de calculator – AEL (2008), amenajarea cabinetului de turism (2008), dotat cu 6 puncte de lucru pentru operatori de turism, calculatoare, imprimante, inclusiv imprimantă A3-color, tabla inteligentă, videoproiector. De asemenea au fost achiziţionate materiale didactice, instrumente şi echipamente de laborator pentru chimie, fizică, biologie, softuri educaţionale şi lucrări de specialitate şi beletristică pentru biblioteca şcolii. Pentru instruirea practică, conducerea şcolii a stabilit în această perioadă două direcţii de acţiune. Una se referă la asigurarea unor noi spaţii destinate noilor specializări, cealaltă în dotare. Dacă în 1990, şcoala dispunea doar de un singur atelier de lăcătuşărie şi o gospodărie anexă, axată pe creşterea porcilor şi destinată exclusiv asigurării resurselor suplimentare de hrană elevilor interni, în 2012 există: - atelier de electromecanică auto, amenajat şi dotat în anii ’90, prin forţe proprii; - atelier de tip service-auto, reconstruit şi amenajat în 2005 printr-un proiect PHARE, dotat din aceeaşi sursă cu echipamente şi truse specifice; - atelier de horticultură, construit şi amenajat prin forte proprii, la începutul anilor 2000. - atelier de panificaţie-patiserie, în corpul C, amenajat în 2004, dotat din fonduri proprii cu utilaje şi cuptoare specifice şi mobilier construit în şcoală.; - laborator de industrie alimentară, în corpul C, amenajat tot în 2004, cu echipamente şi materiale specializate. La toate acestea se adaugă modernizarea fermei agricole începută de inginerii de specialitate ai şcolii şi continuată într-un ritm alert, din 2004 de d-na inginer Sandu Cornelia, doctor în horticultură, devenită şef de fermă. Astfel: - în 1990, maiştrii instructori şi elevii, în orele de practică, au construit prima seră a şcolii care câţiva ani mai târziu şi-a dublat suprafaţa la sol, şi-a mărit pe verticală capacitatea de producţie, realizându-se şi încălzirea printr-o centrală proprie. - în 1995 s-a realizat plantaţia de pomi fructiferi (măr şi prun) pe o suprafaţă de 0,5ha. - în 2005, în clădirea în care funcţiona depozitul de legume pentru cantina şcolii, părăsită după desfiinţarea internatului, s-a amenajat o unitate model pentru producerea ciupercilor , din fonduri proprii, modernizată succesiv în anii urmatori. - în 2009, a început construcţia unei noi sere, din fonduri guvernamentale, locale şi proprii, dată în folosinţă în 2010, echipată şi dotată la cel mai înalt nivel (echipament de irigare, de climatizare, aerisire, încălzire), model pentru comunitatea făgărăşeană. - în 2010, a fost demarat un proiect ambiţios de creare pe un teren de aprox. 1ha, a unei pepiniere de arbori şi arbuşti ornamentali. Una dintre constantele activităţii fermei agricole este cea de producere a materialului floricol necesar spaţiilor verzi şi parcurilor şcolii, realizându-se astfel o ambianţă externă de excepţie. Baza sportivă a şcolii are deasemenea o dezvoltare rapidă şi modernizare exponenţială. În anul 2003 s-a obţinut finanţarea pentru construcţia unei săli moderne, din fonduri guvernamentale. Dată în folosinţă în 2004, a fost echipată cu o finanţare substanţială a Consiliului Judeţean Braşov, devenind cel mai modern spaţiu şcolar pentru sport din judeţ.În 2006, bazei sportive în aer liber i s-a adăugat un teren de fotbal gazonat şi unul de volei. În acelaşi timp cu acţiunile de modernizare a infrastructurii şi modernizare a bazei didactice, conducerea şcolii a insistat pentru asigurarea personalului didactic în concordanţă cu noile specializări – calificări şi perfecţionarea lor continuă, demers reuşit şi dovedit prin existenţa profesorilor specialişti pentru toate domeniile de formare. O constantă a acestei perioade este echipa managerială. Traian Duţă –director, Aurel Paler-director adjunct care, completându-se reciproc a asigurat cadrul organizatoric propice afirmării cadrelor didactice şi elevilor, a stabilit legături solide cu autorităţile locale, judeţene şi chiar naţionale şi printr-un marketing creativ şi inovator în domeniu a impus şcoala în comunitate şi a făcut-o cunoscută chiar la nivel internaţional. Cealaltă constantă este legată de noua denumire adoptată. În 1990, instituţia devine „Grupul Şcolar Agricol Făgăraş”. La iniţiativa profesorului Ioan Eşan, şcolii i se atribuie numele marii personalităţi făgărăşene a sfârşitului secolului XIX, începutul secolului XX – Ioan Şenchea, a devenit patron spiritual al instituţiei. Astfel, noua denumire – Grup Şcolar Agricol”AV.DR.Ioan Şenchea” Făgăraş – devine „marcă înregistrată” recunoscută, transferată asupra calităţii absolvenţilor şi practicii de relaţionare cu autorităţi, instituţii, organizaţii.